CARTEA ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂŢĂTURĂ sau CAZANIA LUI VARLAAM

Cronicarii şi tipografii neamului românesc au un dar aparte nu doar de a transpune frumuseţea şi sfinţenia în creaţia lor, dar şi de a le transmite cu vlagă urmaşilor. Între multitudinea de comori bibliofile rămase ca dovadă a măiestriei artei, condeiului şi cuvântului veacurilor apuse Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643) este o mărturie vie a spiritualităţii neamului românesc. O tipăritură ce se află în Sectorul Carte Rară şi Veche al Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Cartea românească de învăţătură sau Cazania lui Varlaam este tipăritura de cel mai larg răsunet în viaţa spirituală a poporului nostru, în decursul secolelor trecute. Monumentalitatea lucrării se reflectă anume în importanţa şi circulaţia sa neîntreruptă timp de secole. Editată în 1643 este prima scriere tipărită în limba română în tipografia Trei Ierarhi (Trisvetitele) de la Iaşi, alcătuită şi îngrijită de Mitropolitul Varlaam în perioada domniei lui Vasile Lupu. Cazania sau paucenia, cum mai era numită în epocă, este un dar al domnitorului, destinată întregului neam românesc, „seminţiei” pravoslavnice de pretutindeni [1, p. 142-143].

Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam  - oameni de cult, animaţi de dorinţa de a sprijini promovarea culturii cu ajutorul Mitropolitului din Kiev, Petru Movilă, instalează în 1642 o tiparniţă în chiliile mănăstirii Trei Ierarhi (Treisfetitele) care a lucrat sub călăuza mitropolitului Varlaam.

Varlaam, fecior de răzeşi, originar din părţile Putnei, prin cultura sa teologică, calităţile sufleteşti, cunoştinţele de limbă slavă şi greacă a fost rapid ridicat la înalta treaptă de mitropolit al Moldovei în 1632, calitate pe care şi-o menţine până în 1653, ultimul an de domnie al lui Vasile Lupu. Prin îndeletnicirea sa cărturărească, el deschide şirul traducerilor şi editarea cărţilor religioase [2, p. 191 ]. Opera de căpătenie este Cazania. Carte de edificare şi luminare ce are titlul complet Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi mari (506 foi). Ea cuprinde predici la pericopele evanghelice ale duminicilor şi sărbătorilor, care se puteau citi în faţa credincioşilor în cadrul Sfintei liturgii. Cele mai multe pleacă de la explicarea pasajului din evanghelie, cuprinzând sfaturi de înfrânarea viciilor şi a patimilor, cu înfrăţire şi ajutorarea aproapelui. Sunt însă câteva legende hagiografice ce povestesc viaţa marilor mucenici ai ortodoxiei, dintre care 2 sunt legate de teritoriul Moldovei: a Sf. Ioan cel Nou, protectorul Moldovei, ale cărui moaşte fuseseră aduse din cetatea Albă la Suceava, şi a Sfintei Mucenice Paraschiva din Epivat ale cărei moaşte fuseseră aduse din Constantinopol de Vasile Lupu şi aşezate la Mănăstirea Treisfetitele. Cuprinde 54 cazanii la duminici şi 21 la sărbătorile împărăteşti şi ale sfinţilor, majoritatea fiind traduse sau prelucrate după lucrarea intitulată Comoara a mitropolitului grec Damaschin Studitul (1577), alte 32 de cazanii la duminici erau preluate din cartea predicatorului ucrainean Chiril Staroveţchi [3, p. 160 ]. Varlaam prin scrierea sa a adus un aport valoros în procesul de formare al limbii române literare. În textul cazaniei elementele slave se întâlnesc rar, şi sânt cuvinte ce erau înţelese când cultul divin era săvârşit în limba slavă, astăzi cuvintele date dau un caracter arhaic (ciudesa, liubovul, oteţî, oblastiia etc.). Foloseşte numeroase cuvinte de origine latină, forme sau expresii compuse cu elemente latine care astăzi sânt dispărute sau mai există în arii izolate, ca arhaisme (alalţi – ceilalţi, ascultoi – ascultători, mainte – mai înainte) [4, p. 195].

Cartea, reprezintă un tezaur nu doar prin puterea mirifică a cuvântului, dar şi prin valoarea ei artistică. Xilogravurile, frontispiciile, letrinele ce împodobesc tipăritura oferă un aspect şi o imagine deosebită. Deşi uneltele de bază şi chiar meşterii proveneau din Kiev, tehnica tiparului, modul de lucru şi mai ales realizarea gravurilor au o notă de specific românesc. Tipografia a fost înzestrată şi cu literă grecească adusă de la tipografia din Lvov, aflată sub conducerea mitropolitului kievean, Petru Movilă. Litera folosită este semiunicală chirilică, un pic înclinată. Textul cules cu litere de diferite mărimi este imprimat în negru şi roşu. În interiorul textului, la începuturi de capitole şi paragrafe întâlnim iniţiale ornamentate.

Letrinele, de mai multe mărimi, sunt decorate cu elemente vegetale, motive florale ce formează ramuri, cununi, ghirlande etc. Unele sunt neîncadrate, unele alcătuite din împletituri ca în vechile manuscrise moldoveneşti (litera K), altele alcătuite din motive botanice cu îngeri, femei, şerpi. Iniţiala S (chirilică dz), alcătuită din capul unui înger, o femeie, un cap de dragon şi ramuri cu frunze stilizate. Sânt şi iniţiale încadrate, compuse din motive botanice, iniţiale alcătuite din scene laice: un B chirilic este flancat de 2 cântăreţi unul cu flaut, celălalt cu mandalină [5, p. 67].

Paucenia, are două  foi de titlu deosebite. Prima pagină de titlu este o combinaţie reuşită a colonadelor şi medalionelor de sfinţi. În partea de sus a paginii, într-un medalion se află Mîntuitorul Hristos, cu nimb cruciger, ţinând într-o mînă o carte, iar cu o doua comentând ceva. În colţurile cadrului, cei 4 evanghelişti: încadraţi în medalione, cu cîte o carte în mîini şi simbolurile lor evanghelice: Matei (înger, băiat), Marcu (leu), Luca (taur), Ioan (vultur). În partea dreaptă, Apostolul Pavel, Sfânta Mucenică Parascheva, în partea stângă Apostolul Petru şi sf. Ioan cel Nou. În partea inferioară a paginii, cei trei mari ierarhi: Sf. Vasile cel Mare, Grigore, Ioan Gură de Aur.  Toţi sunt aureolaţi.

A doua foaie de titlu reprezintă în partea superioară un medalion cu cei trei ierarhi, în colţul dreaptă sus – Sfîntul Mucenic Ioan cel Nou, în colţul stângă sus, Sfântul Gheorghe. În părţile laterale nişte coloane stilizate cu elemente vegetale.

La împodobirea operei au fost utilizate 56 xilogravuri ca suport pentru frontispicii, inclusiv 2 imagini ale foilor de titlu. Xilogravurile includ 7 viniete ce care sunt ornate textele 78 variante pentru iniţiale [6, p. 99].

Gravurile, au un rol important, acela de a împodobi cărţile şi de a explica conţinutul acestora, facilitând astfel înţelegerea textelor [7, p. 193]. Paginile sunt înzestrate cu numeroaselor ilustraţii cu teme diferite, dintre care: Intrarea lui Hristos în Ierusalim, Învierea Domnului,  Pogorârea Duhului Sfânt, Duminica tuturor sfinţilor, Tăierea împrejur a Domnului Iisus Hristos, Schimbarea la faţă etc.

Exemplarele erau depozitate în cămara domnească, responsabili de vânzarea cărţii fiind diecii. Deoarece cartea aparţinea tipografiei domneşti, de un număr de exemplare dispunea însuşi domnitorul. Cele mai multe s-au vândut prin grija domniei şi a mitropoliei pe la biserici, şcoli şi mănăstiri.

Faptul că era o carte în limba română, tipărită de români, într-o ţară românească, pentru învăţătura neamului a făcut ca nu numai în momentul apariţiei ei, ci multă vreme după aceea, să aibă o mare căutare în rândul poporului. Preţul unui exemplar a fost în jur de 4 galbeni de aur [1, p. 143].

 Galina CANŢÎR

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

1. Dudaş, Florian. Vechi cărţi româneşti călătoare. – Bucureşti, 1987. – 239 p.
2. Cartojan, N. Istoria Literaturii Române Vechi. – Bucureşti, 1980. – 589 p.
3. Enciclopedia ortodoxiei româneşti. – Bucureşti, 2010. – 160 p.
4. Onu, Liviu. Observaţii cu privire la contribuţia lui Varlaam la dezvoltarea limbii române literare // De la Varlaam la Sadoveanu. – Bucureşti, 1958. – 483 p.
5. Tomescu, Mircea. Istoria cărţii româneşti de la începuturi până la 1918. – Bucureşti, 1968. – 215 p.
6. Stăvilă, Tudor. Icoana basarabeană din sec. XIX. – Chişinău, 2011. – 190 p.
7. Tatay, Anca Elisabeta. Din istoria şi arta cărţii româneşti vechi: gravura de la Buda (1780-1830). –  Cluj-Napoca, 2011. – 500 p.