HRISOAVE VECHI MOLDOVENEŞTI DIN FONDUL ARHIVISTIC AL BŞC „A. LUPAN” A AŞM

Paleografia are ca obiect citirea, descifrarea şi transcrierea textelor redate în limba română şi scrise cu grafie chirilică, limba greacă şi slavonă, punând la  dispoziţie  instrumente  care  să  facă  posibilă  cercetarea  textelor  vechi chirilice româneşti depozitate în arhive şi biblioteci. „Paleografia este o ştiinţă ce ne pune la dispoziţie mijloacele prin care putem cunoaşte, citi şi studia  începuturile  şi  evoluţia  scrisului  vechi  dintr-o  anumită  ţară..., determină, în lipsa datei cronologice sau topografice, epoca şi locul unde s-a scris un textpaleografic şi cercetează materialul pe care sunt scrise izvoarele paleografice.  Tot  de paleografie ţine şi stabilirea autenticităţii, din punct de vedere grafic, a unui text paleografic”.

În contextul  studiilor  de  paleografie, menţionăm că Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei  Lupan” deţine 102 hrisoave, ce  cuprind  perioada  anilor 1525–1818. Dintre acestea 98 au fost publicate într-o  serie  de  documente cum  sunt: Documente  privitoare  la  istoria  Ţării  Moldovei  în  începutul secolului al XVIII şi al XIX; Moldova în epoca feudalismului; A. Eşanu, Chişinău file de istorie şi Труды Бессарабской губернской учѐной архивной комиссий, iar 4 hrisoave nu au fost publicate.

Scoţind aceste documente la lumina zilei şi înţelegând importanţa lor, ne-am  propus  să reinventariem  hrisoavele  depozitate  în  fondul  Bibliotecii Ştiinţifice  Centrale  „Andrei  Lupan”  a  AŞM,  axindu-ne  pe următoarele obiective: a translitera conţinutul hrisoavelor; a propune  o redactare mai pertinentă a conţinutului lor, colaţionând textele originale cu cele publicate anterior; a translitera hrisoavele inedite şi a le include în  circuitul ştiinţific, pentru o eventuală publicare a lor; a  pune  pe  suport  electronic  toate  hrisoavele,  în  vederea  sporirii accesului la informaţie, pentru cercetătorii ştiinţiifici sau pentru cei interesaţi de subiectele pe care le vădesc conţinutul lor.

Hrisoavele deţinute de fondul arhivistic al BŞC abordează istoria oraşului Chişinău cu suburbiile sale, încă de la mijlocul secolului al XVI, aducând informaţii cu privire la numele localităţilor, locurilor, nume de persoane concrete cuprinse în diferite activităţi.

Un  asemenea  hrisov,  cu  informaţii ce ţin direct de istoria localităţilor limitrofe ale Chişinăului, este cel din anul 1739, martie 19 şi descrie hotarele moşiilor Chişinău, Buiucani, Hrusca şi Schinoasa „Luminat carte mării tali ni-au  venit,  întru  cari  ne  poronceşti  măria  ta,  ca-s  să  hotărîm  locul Chişinăului a Sfintii Vineri, cari să hotărăşti pe din gios cu Hrusca şi pre din sus cu Buecanii, a sfintii mănăstiri, a Galaţii. Ce noi, după luminat poronca mării tali, am strînsu oameni di pi înpregiur şi tîrgoveţi de Chişinău, ş-am adus şi răzăşi de Hrusca, cari să hotărăscu cu Chişinăul de parte de gios, cum arată  hotarnica,  cari  s-au hotărît  tîrgul  Chişinăului cu  locul  Hruscăi,  la domnie  mării  Sali,  lui Vasile vodă. Ce noi cu acii oameni  şi  cu  răzeşii  de Hrusca am mărsu şi ni-au arătat hotarîli, ce hotărăscu cu Chişinăul şi cu Husca, din  apa  Bîcului  înspre amiazi-zi  pînă  în  zare dialului, în prăvalul apilor, pără undesă înpreună cu locul Schinoosăi...” [Arhiv AŞM, Doc. 100]. 

Într-un  hrisov  vechi  este redat planul Chişinăului din anul 1800 care permite reliefarea hotarelor ocinei Chişinău, pe care este schiţată o biserică cu două cupole ce se află în imediata apropiere a râului, aceasta fiind biserica Naşterea Maicii Domnului „Mazarachi”, fiind restaurată definitiv în  anul 1812.

De asemenea, deţinem hrisoave ce reflectă viaţa economică şi procesul de vânzare-cumpărare şi schimbare a moşiilor, cum este documentul din anul 1810, mai 5, de schimb între, „Arhiri, ficior lui Vasîle Andronachi, nepot Tudorii, strănepot lui Vasîle Grosul, şi eu, Ilie Margine,  ficior  Irinii,  nepot Tudorii, strănepot, iar lui Vasîle Grosul dinpreună cu alţi fraţi şi neamuri a noastre adeverim cu acest zapis al nostru la mîna dumisale, Enacachi Păun, precum să-s ştie că în giumătate de moşie Hrusca, ce-i zîc şi Curva, partea din gios, ci  este pe Bîcu  la ţînutu Lăpuşnii [...] am făcut schimbu cu Dumnealui  şi  măsurîndu-s  moşiia  aceasta  în  curmezîş  pe  trei  locuri  şi analoghisîndu-să suma stînjănilor după rînduiala vînzărilor şi a schimburilor, ni  s-au ales drepti părţile noastre acelor ce am făcut schimbu din bătrînul acesta Grosul, doaî sute patru stînjăni, una palmă, pol părmac, analoghisîţi cu stînjănu gospod” [Arhiv AŞM, Doc. 57]. 

Dintre cele mai vechi localităţi din zona istorică a Chişinăului face parte satul  Buecani,  care  există cel puţin încă din timpul lui Ştefan cel Mare. Astfel,  într-un act domnesc, scris în cancelaria de stat a lui Constantin Movilă,  din  20  august  1608, privitor  la  vechimea  acestui  sat  se  arată: „...Gligorie, fiul lui Miron, şi nepotul său Timotin, fiul lui Ion Zaciu, şi Caisin, fiul lui Ciumeş, şi Sava, fiul lui Cristea, şi Stratan, toţi nepoţii lui Hodor, şi, de asemenea, nepotul lui Toader, fiul lui Tudoran, şi fratele său Moldovan, nepotul Părascăi, şi s-au jeluit nouă cu mare jalobă şi mare mărturie zicînd că acest uric, ce-au avut bunicii lor, Hodor şi Părasca, de la Ştefan voievod cel Bătrîn pentru satul Buecani, ce-i pe Bîc, şi cu loc de iaz şi moară pe Bîc, acel uric a

fost  distrus  de  tătari...” [Arhiv AŞM, Doc. 94].

Ulterior în izvoare apar şi alte sate în vecinătatea Chişinăului, cum  ar  fi: Gheţăoani,  Vovinţeni,  Munceşti,  Schinoasa,  care  pe  parcursul  secolelor XVIII-XIX au devenit suburbii ale Chişinăului. Aceste denumiri s-au păstrat până în prezent, fiind numite astfel sectoarele Chişinăului. Cât priveşte istoria Chişinăului, menţionăm  că la începutul secolului al XVII-lea  sunt  atestate primele  forme  de  stăpânire mănăstirească  asupra  satului Chişinău. Astfel, printr-o  carte domnească de întăritură, de la 4 august  1641,  Vasile Lupu  dă „...carte  domniei  mele, rugătorilor  noştri,  călugărilor de la svîntaa mănăstire de la Svăntaa  Vineri  şi  de  la Mănăstirea Balicăi ca să fie tari şi puternici cu cartea domniei mele a lua a zece din toată pîinea, şi den fîn, şi din legumi, şi din in, şi cîinepă, şi den tot venitul lasat la Chişinău...” [Arhiv AŞM, Doc. 75].

Deja la 28  aprilie  1642, printr-o carte domnească a lui Vasile Lupu, călugării de la mănăstirea  Sfânta  Vineri  obţin  delimitarea  hotarelor  părţilor  de  sat  din Chişinău. Astfel oraşul Chişinău devine moşie mănăstirească, trecând în stăpânirea mănăstirii Sfânta Vineri din Iaşi până în primele decenii ale secolului al XIX-lea.

Pe lângă citirea şi transcrierea textelor vechi,  am analizat şi sistemele grafice speciale, un rol important în paleografia româno-chirilică ocupând abrevierile (prescurtările) şi slovele cifre, precum şi hârtia,  şi ustensilele grafice.  În cele mai multe documente întâlnim  hârtia  cu  filigran  care  se producea din in, cânepă sau lână. Aceasta se obţinea în urma unui amestec pus  într-o sită pătrată, amenajată cu linii orizontale şi verticale, având la mijloc, în multe cazuri, un desen numit  contramarca. Rolul contramărcii desemnând proprietarul fabricii de hârtie, numele meşterului sau numele localităţii.  De aici şi varietatea imensă de contramărci, reprezentate prin oameni, animale, păsări, flori şi alte obiecte din viaţa oamenilor. Pe teritoriul ţării noastre hârtia este importată din ţările occidentale, mai cu seamă din Italia.  Aceasta  o  dovedesc  hrisoavele ce  au filigran cu trei moviliţe sau trei munţi. Filigranele, de care vorbim, se află în mijlocul foii. Culoarea hârtiei la început era doar albă, cu timpul însă după cum se ştie, hârtia se îngălbeneşte. Prin urmare toate documentele păstrate în fondul arhivistic al BŞC „Andrei Lupan” au hârtie de culoare gălbuie. Dimensiunile hârtiei nu sunt constante, fapt explicabil prin extinderea textului scris. Procesul de scriere sau copiere a textelor pe hârtie presupune un întreg inventar de unelte care erau utilizate în acest sens: liniarul şi perghelul – ce serveau la fixarea distanţelor egale între rînduri şi trasarea liniilor respective în vederea scrierii; buretele – era utilizat pentru ştergerea unor litere, în cazul cînd scribul, copistul greşea în timpul scrierii. Această operaţie fiind făcută imediat pentru a nu se usca cerneala; pana de scris – era unealta de bază din inventarul unui scrib, copist.

Scribii mai foloseau şi diferite tipuri de cerneală.  De  obicei, textele  erau redactate cu cerneală neagră sau maro, iar pentru ornamente, litere majuscule (cele de la început de aliniat sau capitol sau nume) se folosea chinovarul care este de culoare roşie-gălbuie. 

Problema materialelor pe care s-a scris de-a lungul istoriei este una dintre cele mai importante în paleografie, contribuind  considerabil  la  istoria şi evoluţia scrisului.  Un  rol  important  l-au  avut  studierea  grafemelor.  Aici  se ţine  cont  de  îngroşarea  extremităţilor  liniilor  curbe,  oblice,  semiovale, dimensiunile literelor, prezenţa sau absenţa literelor mari şi mici.

De remarcat este faptul că în perioada  secolelor  XVI-XVIII  sunt  foarte puţin  folosite  semnele  de  punctuaţie,  intervalul  între  cuvinte  şi  chiar respectarea normelor ortografice, ceea ce de  multe ori face  mai  dificil  lucrul paleografului. Un rol aparte îl au abrevierile  care se atestă în absolut  toate documentele. Se presupune că pisarul nu reuşea să scrie după domn, de aceea folosea abrevierile. De cele mai multe ori aceste cuvinte reprezintă categorii sociale, toponime, elemente cronologice, cuvintele sacre şi din domeniul religios, precum şi cuvinte legate de cult sau de activitatea ecleziastică. După cum se poate observa, metodele de lucru în paleografie cer o deosebită atenţie, o mare încordare şi o nemaipomenită migală în cercetarea formelor  grafice. Cercetările noastre s-au axat şi pe descrierea şi descifrarea peceţilor,  datele obţinute de ştiinţa sigiliografiei servindu-mi  ca  element important  în  vederea  stabilirii  datei  apariţiei  documentelor  şi  numele domnului ce şi-a pus pecetea.

În încheiere, menţionăm că hrisoavele sunt o sursă bogată de informaţie, aducând lumină asupra unor aspecte mai puţin sau deloc cunoscute din trecutul  oraşului Chişinău, fiind abordate un şir de probleme  legate  de istoricul devenirii Chişinăului ca centru urban, precum şi astfel de aspecte cum  sunt  viaţa cotidiană,  ecleziastică  şi  culturală,  instituţiile  instructiv-educative, administrarea publică a localităţii, devenirea urbei de pe Bâc ca centru comercial şi vamal.

La moment hrisoavele se păstrează în Sectorul Carte Rară şi Veche al BŞC „A. Lupan” a AŞM.

Diana CAZACU (ROTARU)

BŞC „A. Lupan” a AŞM

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

1. BOGDAN, Damian P. Paleografia româno-slavă: tratat şi album. Bucureşti, 1971. 391 p.

2. Documente privitoare la istoria Ţării Moldovei în începutul secolului al XVIII (1751-1774). Vol. IX. Alcăt. D. DRAGNEV, E. BOCIAROV şi L. SVETLICINÂI. Chişinău: Civitas, 2004. 319 p.

3. Moldova în epoca feudalismului: documente moldoveneşti din veacurile XV- întîiul  pătrat  al  XVII.  Vol.  I.  Alcăt.  D.  DRAGNEV,  E.  BOCIAROV  şi  L. SVETLICINÂI. Chişinău: Ştiinţa, 1961. 452 p.

4. EŞANU, Andrei. Chişinău, file de istorie: cercetări, documente, materiale.  Chişinău: Museum, 1998. 215 p.

5. ХАЛИППА,  И.Н. Труды  Бессарабской  губернской  учѐной  архивной комиссий. Кишинев: Типогр. Э. Шлiомовича. Том I. 1900. 438 p.; Том II. 1902. 495 p.; Toм III. 1907. 582 p.

6. ROZKOS,  Pavel. Lecţii  de  paleografie  şi  limba  slavă  veche.  Timişoara: Tipografia Universităţii din Timişoara, 1978. 180 p. 

http://biblioscientia.asm.md/pdf/9/09.pdf