Paleografia
are ca obiect citirea, descifrarea şi transcrierea textelor redate în limba
română şi scrise cu grafie chirilică, limba greacă şi slavonă, punând la dispoziţie
instrumente care să
facă posibilă cercetarea
textelor vechi chirilice
româneşti depozitate în arhive şi biblioteci. „Paleografia este o ştiinţă ce ne
pune la dispoziţie mijloacele prin care putem cunoaşte, citi şi studia începuturile
şi evoluţia scrisului
vechi dintr-o anumită
ţară..., determină, în lipsa datei cronologice sau topografice, epoca şi
locul unde s-a scris un textpaleografic şi cercetează materialul pe care sunt
scrise izvoarele paleografice. Tot de paleografie ţine şi stabilirea
autenticităţii, din punct de vedere grafic, a unui text paleografic”.
În
contextul studiilor de
paleografie, menţionăm că Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” deţine 102 hrisoave, ce cuprind
perioada anilor 1525–1818. Dintre
acestea 98 au fost publicate într-o
serie de documente cum
sunt: Documente privitoare la
istoria Ţării Moldovei
în începutul secolului al XVIII
şi al XIX; Moldova în epoca feudalismului; A. Eşanu, Chişinău file de istorie
şi Труды Бессарабской губернской учѐной архивной комиссий, iar 4 hrisoave nu au fost publicate.
Scoţind
aceste documente la lumina zilei şi înţelegând importanţa lor, ne-am propus
să reinventariem hrisoavele depozitate
în fondul Bibliotecii Ştiinţifice Centrale
„Andrei Lupan” a AŞM, axindu-ne
pe următoarele obiective: a translitera conţinutul
hrisoavelor; a propune o redactare mai pertinentă a conţinutului
lor, colaţionând textele originale cu cele publicate anterior; a translitera hrisoavele
inedite şi a le include în circuitul
ştiinţific, pentru o eventuală publicare a lor; a pune
pe suport electronic
toate hrisoavele, în
vederea sporirii accesului la
informaţie, pentru cercetătorii ştiinţiifici sau pentru cei interesaţi de
subiectele pe care le vădesc conţinutul lor.
Hrisoavele
deţinute de fondul arhivistic al BŞC abordează istoria oraşului Chişinău cu
suburbiile sale, încă de la mijlocul secolului al XVI, aducând informaţii cu
privire la numele localităţilor, locurilor, nume de persoane concrete cuprinse
în diferite activităţi.
Un asemenea
hrisov, cu informaţii ce ţin direct de istoria
localităţilor limitrofe ale Chişinăului, este cel din anul 1739, martie 19 şi
descrie hotarele moşiilor Chişinău, Buiucani, Hrusca şi Schinoasa „Luminat
carte mării tali ni-au venit, întru
cari ne poronceşti
măria ta, ca-s
să hotărîm locul Chişinăului a Sfintii Vineri, cari să
hotărăşti pe din gios cu Hrusca şi pre din sus cu Buecanii, a sfintii
mănăstiri, a Galaţii. Ce noi, după luminat poronca mării tali, am strînsu
oameni di pi înpregiur şi tîrgoveţi de Chişinău, ş-am adus şi răzăşi de Hrusca,
cari să hotărăscu cu Chişinăul de parte de gios, cum arată hotarnica,
cari s-au hotărît tîrgul
Chişinăului cu locul Hruscăi,
la domnie mării Sali,
lui Vasile vodă. Ce noi cu acii oameni
şi cu răzeşii
de Hrusca am mărsu şi ni-au arătat hotarîli, ce hotărăscu cu Chişinăul
şi cu Husca, din apa Bîcului
înspre amiazi-zi pînă în
zare dialului, în prăvalul apilor, pără undesă înpreună cu locul
Schinoosăi...” [Arhiv AŞM, Doc. 100].
Într-un hrisov
vechi este redat planul
Chişinăului din anul 1800 care permite reliefarea hotarelor ocinei Chişinău, pe
care este schiţată o biserică cu două cupole ce se află în imediata apropiere a
râului, aceasta fiind biserica Naşterea Maicii Domnului „Mazarachi”, fiind
restaurată definitiv în anul 1812.
De
asemenea, deţinem hrisoave ce reflectă viaţa economică şi procesul de vânzare-cumpărare
şi schimbare a moşiilor, cum este documentul din anul 1810, mai 5, de schimb
între, „Arhiri, ficior lui Vasîle Andronachi, nepot Tudorii, strănepot lui
Vasîle Grosul, şi eu, Ilie Margine,
ficior Irinii, nepot Tudorii, strănepot, iar lui Vasîle
Grosul dinpreună cu alţi fraţi şi neamuri a noastre adeverim cu acest zapis al
nostru la mîna dumisale, Enacachi Păun, precum să-s ştie că în giumătate de
moşie Hrusca, ce-i zîc şi Curva, partea din gios, ci este pe Bîcu
la ţînutu Lăpuşnii [...] am făcut schimbu cu Dumnealui şi
măsurîndu-s moşiia aceasta
în curmezîş pe
trei locuri şi analoghisîndu-să suma stînjănilor după
rînduiala vînzărilor şi a schimburilor, ni
s-au ales drepti părţile noastre acelor ce am făcut schimbu din bătrînul
acesta Grosul, doaî sute patru stînjăni, una palmă, pol părmac, analoghisîţi cu
stînjănu gospod” [Arhiv AŞM, Doc. 57].
Dintre
cele mai vechi localităţi din zona istorică a Chişinăului face parte satul Buecani,
care există cel puţin încă din
timpul lui Ştefan cel Mare. Astfel,
într-un act domnesc, scris în cancelaria de stat a lui Constantin Movilă, din
20 august 1608, privitor la
vechimea acestui sat
se arată: „...Gligorie, fiul lui
Miron, şi nepotul său Timotin, fiul lui Ion Zaciu, şi Caisin, fiul lui Ciumeş,
şi Sava, fiul lui Cristea, şi Stratan, toţi nepoţii lui Hodor, şi, de asemenea,
nepotul lui Toader, fiul lui Tudoran, şi fratele său Moldovan, nepotul
Părascăi, şi s-au jeluit nouă cu mare jalobă şi mare mărturie zicînd că acest
uric, ce-au avut bunicii lor, Hodor şi Părasca, de la Ştefan voievod cel Bătrîn
pentru satul Buecani, ce-i pe Bîc, şi cu loc de iaz şi moară pe Bîc, acel uric
a
fost distrus
de tătari...” [Arhiv AŞM, Doc.
94].
Ulterior
în izvoare apar şi alte sate în vecinătatea Chişinăului, cum ar fi:
Gheţăoani, Vovinţeni, Munceşti,
Schinoasa, care pe
parcursul secolelor XVIII-XIX au
devenit suburbii ale Chişinăului. Aceste denumiri s-au păstrat până în prezent,
fiind numite astfel sectoarele Chişinăului. Cât priveşte istoria Chişinăului,
menţionăm că la începutul secolului al
XVII-lea sunt atestate primele forme
de stăpânire mănăstirească asupra
satului Chişinău. Astfel, printr-o
carte domnească de întăritură, de la 4 august 1641,
Vasile Lupu dă „...carte domniei
mele, rugătorilor noştri, călugărilor de la svîntaa mănăstire de la Svăntaa Vineri
şi de la Mănăstirea Balicăi ca să fie tari şi
puternici cu cartea domniei mele a lua a zece din toată pîinea, şi den fîn, şi
din legumi, şi din in, şi cîinepă, şi den tot venitul lasat la Chişinău...”
[Arhiv AŞM, Doc. 75].
Deja
la 28 aprilie 1642, printr-o carte domnească a lui Vasile
Lupu, călugării de la mănăstirea
Sfânta Vineri obţin
delimitarea hotarelor părţilor
de sat din Chişinău. Astfel oraşul Chişinău devine
moşie mănăstirească, trecând în stăpânirea mănăstirii Sfânta Vineri din Iaşi
până în primele decenii ale secolului al XIX-lea.
Pe
lângă citirea şi transcrierea textelor vechi,
am analizat şi sistemele grafice speciale, un rol important în
paleografia româno-chirilică ocupând abrevierile (prescurtările) şi slovele
cifre, precum şi hârtia, şi ustensilele grafice. În cele mai multe documente întâlnim hârtia
cu filigran care
se producea din in, cânepă sau lână. Aceasta se obţinea în urma unui
amestec pus într-o sită pătrată,
amenajată cu linii orizontale şi verticale, având la mijloc, în multe cazuri,
un desen numit contramarca. Rolul
contramărcii desemnând proprietarul fabricii de hârtie, numele meşterului sau
numele localităţii. De aici şi
varietatea imensă de contramărci, reprezentate prin oameni, animale, păsări,
flori şi alte obiecte din viaţa oamenilor. Pe teritoriul ţării noastre hârtia
este importată din ţările occidentale, mai cu seamă din Italia. Aceasta
o dovedesc hrisoavele ce
au filigran cu trei moviliţe sau trei munţi. Filigranele, de care
vorbim, se află în mijlocul foii. Culoarea hârtiei la început era doar albă, cu
timpul însă după cum se ştie, hârtia se îngălbeneşte. Prin urmare toate
documentele păstrate în fondul arhivistic al BŞC „Andrei Lupan” au hârtie de
culoare gălbuie. Dimensiunile hârtiei nu sunt constante, fapt explicabil prin
extinderea textului scris. Procesul de scriere sau copiere a textelor pe hârtie
presupune un întreg inventar de unelte care erau utilizate în acest sens: liniarul
şi perghelul – ce serveau la
fixarea distanţelor egale între rînduri şi trasarea liniilor respective în
vederea scrierii; buretele – era
utilizat pentru ştergerea unor litere, în cazul cînd scribul, copistul greşea
în timpul scrierii. Această operaţie fiind făcută imediat pentru a nu se usca
cerneala; pana de scris – era
unealta de bază din inventarul unui scrib, copist.
Scribii
mai foloseau şi diferite tipuri de cerneală.
De obicei, textele erau redactate cu cerneală neagră sau maro,
iar pentru ornamente, litere majuscule (cele de la început de aliniat sau
capitol sau nume) se folosea chinovarul care este de culoare
roşie-gălbuie.
Problema
materialelor pe care s-a scris de-a lungul istoriei este una dintre cele mai
importante în paleografie, contribuind
considerabil la istoria şi evoluţia scrisului. Un
rol important l-au
avut studierea grafemelor.
Aici se ţine cont
de îngroşarea extremităţilor liniilor
curbe, oblice, semiovale, dimensiunile literelor, prezenţa
sau absenţa literelor mari şi mici.
De
remarcat este faptul că în perioada
secolelor XVI-XVIII sunt
foarte puţin folosite semnele
de punctuaţie, intervalul
între cuvinte şi
chiar respectarea normelor ortografice, ceea ce de multe ori face mai
dificil lucrul paleografului. Un
rol aparte îl au abrevierile care se
atestă în absolut toate documentele. Se
presupune că pisarul nu reuşea să scrie după domn, de aceea folosea
abrevierile. De cele mai multe ori aceste cuvinte reprezintă categorii sociale,
toponime, elemente cronologice, cuvintele sacre şi din domeniul religios,
precum şi cuvinte legate de cult sau de activitatea ecleziastică. După cum se
poate observa, metodele de lucru în paleografie cer o deosebită atenţie, o mare
încordare şi o nemaipomenită migală în cercetarea formelor grafice. Cercetările noastre s-au axat şi pe
descrierea şi descifrarea peceţilor,
datele obţinute de ştiinţa sigiliografiei servindu-mi ca
element important în vederea
stabilirii datei apariţiei
documentelor şi numele domnului ce şi-a pus pecetea.
În
încheiere, menţionăm că hrisoavele sunt o sursă bogată de informaţie, aducând
lumină asupra unor aspecte mai puţin sau deloc cunoscute din trecutul oraşului Chişinău, fiind abordate un şir de
probleme legate de istoricul devenirii Chişinăului ca centru
urban, precum şi astfel de aspecte cum
sunt viaţa cotidiană, ecleziastică
şi culturală, instituţiile
instructiv-educative, administrarea publică a localităţii, devenirea
urbei de pe Bâc ca centru comercial şi vamal.
La
moment hrisoavele se păstrează în
Sectorul Carte Rară şi Veche al BŞC „A. Lupan” a AŞM.
Diana CAZACU (ROTARU)
BŞC „A. Lupan” a AŞM
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
1. BOGDAN, Damian P.
Paleografia româno-slavă: tratat şi album. Bucureşti, 1971. 391 p.
2. Documente privitoare la
istoria Ţării Moldovei în începutul secolului al XVIII (1751-1774). Vol. IX.
Alcăt. D. DRAGNEV, E. BOCIAROV şi L. SVETLICINÂI. Chişinău: Civitas, 2004. 319
p.
3. Moldova în epoca
feudalismului: documente moldoveneşti din veacurile XV- întîiul pătrat
al XVII. Vol.
I. Alcăt. D.
DRAGNEV, E. BOCIAROV
şi L. SVETLICINÂI. Chişinău:
Ştiinţa, 1961. 452 p.
4. EŞANU, Andrei. Chişinău,
file de istorie: cercetări, documente, materiale. Chişinău: Museum, 1998.
215 p.
5. ХАЛИППА, И.Н. Труды
Бессарабской губернской учѐной архивной комиссий. Кишинев: Типогр. Э.
Шлiомовича. Том I. 1900. 438 p.; Том II. 1902. 495 p.; Toм III. 1907. 582 p.
6. ROZKOS, Pavel. Lecţii
de paleografie şi
limba slavă veche.
Timişoara:
Tipografia Universităţii din
Timişoara, 1978. 180 p.
http://biblioscientia.asm.md/pdf/9/09.pdf
http://biblioscientia.asm.md/pdf/9/09.pdf
