Cărţile sunt moştenirile pe care marile spirite le
lasă omenirii, care sunt date din generaţie în generaţie ca daruri pentru posteritatea celor care nu s-au născut încă.
Adunarea Cazaniilor, una
din cărţile care completează bogata colecţie de carte religioasă a bibliotecii,
este o carte de învăţătură duhovnicească, scrisă în limba română, cu caractere
chirilice, editată la tipografia lui Ştefan Novacovici din Viena, în 1793.
Scrisă într-un stil viu, plin de culoare, cu fraze complexe atrage atenţia
prin aspectul fizic, conţinutul ei,
frumuseţea graiului. Predicile din carte au fost cu grijă adunate de la sfinţi
părinţi, de la cei mai vechi învăţători şi izvoditori. Filele ilustrate cu
gravuri, cu iniţiale florale, frontispicii, vignete, letrine, podoabe finale –
dau cărţii o imagine deosebită.
Coperţile din lemn îmbrăcat în piele presată sunt frumos decorate cu un
chenar, ornamente în colţuri şi în mijloc – nişte frunzuliţe ce iau frumos
forma unei cruci. S-au păstrat, deşi nu în întregime legăturile-cureluşele din
metal şi piele ale cărţii. Pe contorul compus din 5 nervuri puţin vizibil se
desluşeşte titlul cărţii.
Prima pagină, înzestrată cu chenar,
are frontispiciu cu Iisus Hristos ce îl reprezintă de Mîntuitor redat în trei
sferturi, înveşmântat în mantie şi tunică. Poartă nimb cruciger cu inscripţiile
O.(ω). N. El emană raze în toate direcţiile fiind înscris într-un medalion
susţinut de vrejuri din frunze, stilizate de acant [1].
Titlul e tipărit cu roşu şi
negru. Pagina conţine textul: „Întru
mărirea sfintei de o fiinţei, de vieaţă făcătoarei, | şi nedespărţitei Troiţi,
Tatălui, şi Fiului, şi sfîntului Duh|, sau tipărit cartea aceasta: |ADUNAREA
CAZANIILOR | a | multora feliuri de cuvinte învăţătoare | de | năravuri bune, |
la Duminecii şi Sărbători prăznuitoare | În trei părţi | deosebi| cuprizîndu-să
| Cu slobozenia celor mai mari | Şi cu blagoslovenia pravoslavnicului |
Arhiepiscopului şi Mitropolitului | Carloveţului.| Întru împărăţitoare cetatea
Beciului | În Tipografia de bun neam Născutului Stefan de Novacovici, la | anul
dela facerea lumii 7301, dar dela Naşterea lui Hristos 1793 a Îndictionului 21”
[2].
Cartea
cuprinde 3 părţi, cu paginaţie deosebită. Primele 5 foi nu sînt numerotate.
Introducerea ocupă 3 din foile liminare [3, p. 123]. La începutul introducerii este un frontispiciu cu frunze de acant:
reprezintă o frunză mare în mijloc, terminată în partea de sus cu o cruciuliţă,
în timp ce din partea de jos pleacă spre dreapta şi stînga alte frunze ce
formează o volută bogată.

A doua parte, 84 de foi cu cuvinte de învăţătură
bisericeşti, care de la întîia până la a 31 săptămână după pogorârea Sfântului
Duh, duminicile să se citească .
Partea a treia din 87 de foi cuprinde
cazanii bisericeşti cele ce de la duminicile strămoşilor la toate sărbătorile
domneşti şi la sărbătorile sfinţilor a se citi.
În total, cartea are 270 de foi.
Textul este scris cu caractere chirilice – cu tipar negru (cu excepţia
primei foi). Letrinele sunt Prima literă de mărimea a trei
rînduri, sunt frumos ornate, împletite cu elemente floristice, încadrate
într-un chenar.
La sfîrşitul fiecărei părţi sînt frumos gravate nişte ilustraţii de dimensiuni mici ce reprezintă: un bucheţel de flori cu frunze, pe Născătoarea cu pruncul în braţe şi o roză în mînă.
În text se găsesc însemnări, sublinieri şi notiţe. La pagina 30 a primei părţi în josul
foii este un comentariu scris de mînă cu caractere chirilice, greu de desluşit.
Scrierea conţine un pasaj din Biblie a Apostolului Pavel către romani, cap.
13.: „Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în arma luminii...”.
Starea cărţii: deteriorări de natură fizică-ondularea suprafeţei hârtiei, îndoituri,
răsucire, pete de ceară, arsuri.
Tipăritura poate fi consultată de oricine e interesat de cultura şi ştiinţa
altor vremuri. Privire tristă, însingurată, nuanţă – învechită, pierdută în
umbra timpului provoacă incitări sublime, iar descrierea, deşi succintă, crează
predilecţia de a citi, de a cunoaşte spiritul credinţei „vechi”, provoacă
curiozitatea şi dorinţa de a răsfoi timpul care vorbeşte prin puterea
cuvântului, or, omul se purifică prin setea de a cunoaşte.
Galina CANȚÎR
Galina CANȚÎR
Referințe bibliografice:
1. Tatay Anca Elisabeta. Din istoria şi arta cărţii româneşti vechi: gravura de la Buda
(1780-1830). – Cluj-Napoca, 2011. – 500
p.
2. Bianu, I. şi Hodos, N. Bibliografia românească veche. 1508-1830. Vol.II. Bucureşti, 1910. - 570 p.
3. Cereteu
Igor. Cartea românească veche și modernă în fonduri din Chișinău: Catalog. - Iași, 2011. - 433 p.
4. Micu Emilian. Din istoria culturală a Românilor din
Austro-Ungaria : Contribuiri fragmentare la istoria Tipografiei
Ilirice-Româneşti din Viena 1770-1793 şi 1795. - Transilvania, 1910, XLI (1-2),
17-30.