CRONICILE ROMÂNIEI SAU LETOPISEŢELE MOLDOVEI ŞI VALAHIEI

                                             „După priveliştea lumii, după minunile naturii,

                                                        nimic nu e mai interesant, mai măreţ,

                                                 mai vrednic de luare aminte decât Istoria”.

                                                                            Mihail Kogălniceanu

Cronicile României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei colectate de către Mihail Kogălniceanu, distribuite (repartizate) în trei volume, reprezintă un unicat de cronici şi letopiseţe transpuse într-un stil deosebit, un limbaj specific, caracteristic climatului istoric, plin de lacune, dar cu o putere de atracţie nemărginită.

Întreaga colecţie de cărţi are ştampila Bibliotecii Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice, pe cea a Bibliotecii Universităţii din Chişinău şi a Bibliotecii Centrale din Chişinău. Din mulitudinea de ştampile observăm faptul că a parcurs un drum lung până a ajunge la Biblioteca Centrală Ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe întrucât mai conţine o ştampilă a Societăţii Culturale „Datoria” din Iaşi, ceea ce ne demonstrează că este o donaţie.

Volumul I al cronicilor, editat la Bucureşti, 1872, conţine o prefaţă la a doua şi apoi la prima ediţie, după care cuvântul introductiv al lui M. Kogălniceanu, în care ne explică importanţa istoriei şi importanţa creării acestei colecţii de letopiseţe care „rescrie” istoria şi prin intermediul cărora o putem percepe, ne cunoaştem pe noi „dacă ne iubim Istoria, ne iubim şi Patria”. Kogălniceanu afirma că o istorie se poate forma doar în baza documentelor, a hrisoavelor – prin ele întorcându-ne la origini. Tot aici el clasifică istoria românilor în trei etape: veche, de mijloc (medie), şi nouă.

Cartea pentru descălecatul întâi a Ţării Moldovei şi neamului moldovenesc de M. Costin conţine o predoslovie în care explică faptul că istoria provenienţei neamului trebuie să fie scrisă ca s-o cunoască urmaşii din ce neam vin moldovenii.

Cartea pentru descălecatul întâi a Ţării Moldovei de N. Costin cu o tentă religioasă porneşte de la zidirea lumii şi finisează cu cel de-al doilea descălecat al Ţării Moldovei.

Cartea conţine zece apendice, prin care este completată viaţa istorică a poporului moldav, autorii vin cu alte versiuni referitoare la primul sau cel de-al doilea descălecat al Moldovei, la domnia lui Despot Vodă, Al. Lăpuşneanul, Bogdan Vodă, despre împărăţia turcească, tătărească.

La întregirea acestor apendice au contribuit în mare parte Nicolae Costin, Simeon Dascălul, Misail Călugărul, Evstratie logofătul. Aceştia au încercat să ofere o altă nuanţă istoriei, să o diversifice şi să propună alte variante veridice ale istoriei.

Al doilea volum al Cronicilor României la fel ca şi primul este editat la Bucureşti, 1872. Spre deosebire de precedentul volum, acesta are ştampila Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură al Bazei Modoveneşti de Cercetări Ştiinţifice a URSS, are aceeaşi ştampilă a Bibliotecii Universităţii din Chişinău şi cea a Societăţii Culturale “Datoria” din Iaşi, însă lipseşte ştampila Bibliotecii Centrale din Chişinău.

Lipsit de predoslovie (prefaţă), volumul începe cu Letopiseţul lui N. Costin, acesta preia firul evenimentelor de la M. Costin şi scrie istoria cu litere domneşti începând cu Evstratie Dabija Vodă, Duca Vodă, Ştefan Petriceicu, Dumitraşcu Cantacuzino până la venirea în scaunul Ţării Moldovei a lui Nicolae Vodă.

Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija V.V. până la domnia lui I. Mavrocordat V. V. (1662-1743) de I. Neculce conţine o “precuvântare” a autorului în care aminteşte de scrierile lui G. Ureche, a lui Simeon Dascălul, care ar fi puţin instruit în ale istoriei, afirmând că “de la tălhari ne tragem”, şi tot ce scrise până la el sunt neadevărate. Cele scrise de M. Costin şi N. Costin de asemenea nu sunt veridice pentru că şi ei le-au “împodobit”.

Letopiseţul debutează cu o Seamă de cuvinte – 42 de istorioare despre Ştefan cel Mare, despre întemeierea mănăstirii Putna, despre mama lui Ştefan cel Mare, pribegia lui Petru Rareş etc. Pe lângă aceştia sunt amintiţi Gheorghe Vodă, Ghica Vodă, Ştefăniţă Vodă.

Cele douăzeci şi cinci de capitole ale letopiseţului cuprind perioada istorică începând cu domnia lui Dabija Vodă, Duca Vodă, Iliaş Vodă, Antioh Cantemir, Nicolae Mavrocordat până la Constantin Mavrocordat.

Pe paginile cărţii putem găsi explicaţii la subsol, gânduri dezvăluite care failitează desluşirea conţinutului.

Limbajul nu este unul dificil sau greu de înţeles, este netradiţional ce impresionează prin culoarea afectivă pe care o inspiră sufletul timpului rămas istoric.

Volumul“Letopiseţele Ţerei Moldovei” de M. Kogălniceanu a fost editat în 1874 la Bucureşti, titlul deplin fiind “Cronicile României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei”. Cuprinde tabelele istorice ale României, începând cu anul 1766 până la unsprezece februarie 1866.

Este una din cele mai vechi cărţi din fondul bibliotecii, având prima ştampilă cu insigna Institului de Istorie, Limbă şi Literatură al Bazei Moldoveneşti de Cercetări Ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe a URSS, fiind o donaţie a Bibliotecii Centrale din Suceava ce datează din 1950.

Cartea este compusă din prefaţa autorului, trei letopiseţe, cronica anonimă, o condică, o tragedie, apendice, o descriere a poporului moldovenesc, versuri dedicate anumitor personalităţi, tratate.

Referitor la aceasta, M. Kogălniceanu, în prefaţă, motivează scrierea şi întâietatea volumului III al Cronicilor României în comparaţie cu Letopiseţele Moldovei, precum că, această ediţie conţine mai multe opere istorice necunoscute până atunci de poporul român. În această ediţie atestăm tragedia sau cum o numeşte autorul Tragodia sau Eteria grecească din 1821, scrisă în versuri de către Alecsandru Beldiman, din volumul căreia este reprodusă o foaie exact după manuscris şi care pentru prima dată apare publicată în ediţia acestui volum. În aceasta el descrie situaţia dezastruoasă a Moldovei sau precum o numeşte el Jalnica Moldovei întemplare, după resvrătirea grecilor din 1821, pe marginea căreia am atestat unele explicaţii. Apoi, pe lângă letopiseţul lui Enaki Kogâlniceanu, divizat în XV capitole, în care descrie situaţia tragică a Moldovei din timpul primei domnii şi până la a patra a lui Constantin Mavrocordat VV. 1733-1774, aflăm şi două “compuneri în versuri”, una despre tăierea lui Grigore Ghica VV al Moldovei şi alta despre tăierea boierilor Moldovei Bogdan şi Cuza, scrise iniţial de Constantin Kogâlniceanu, pierdute în timp, pe care Enaki Kogâlniceanu le regăseşte după câţiva ani şi le publică. Acestea sunt însoţite de explicaţii la subsol. Tot în acest volum al cronicilor găsim Letopiseţul vechi moldovenesc, Descrierea Moldovei şi a Valahiei de M. Costin şi Versuri româneşti de Mitropolitul Dosoftei, ele fiind nişte opuscule istorice publicate sub formă de apendice, raportate la istoria României de peste Milcov (Muntenia). Una din ele fiind tipărită în secolul al XVII, declarată carte rară , iar celelalte două au devenit cunoscute datorită traducerilor făcute de B. Haşdeu.

      Lucrarea dată este repatriată în 1867 când refugiatul polon, doctorul Kopernicki plăteşte ospitalitatea română oferind-o Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Astfel în acest volum al „Cronicilor României” este reprodusă întocmai varianta poloneză a exemplarului de la Biblioteca din Bucureşti şi totodată e prezentată traducerea în limba română realizată de B. Haşdeu şi publicată în volumul I al Arhivei Istorice a României.